Totul despre antrenamentul Tabata

Dacă te-ai plictisit de antrenamentele clasice de fitness și nu știi ce să faci, îți recomand antrenamentul de tip Tabata.

Ce este Tabata?

Tabata este unul dintre cele mai noi tipuri de antrenament în intervale. Mai exact, trebuie să execuți un exercițiu la intensitate maximă, timp de 20 sec., după care să iei o pauză de 10 sec., totul de 8 ori (timp de 4 min.). După ce ai terminat primul exercițiu, poți face o pauză de 1 min., după care poți trece la următorul exercițiu.

Trucuri

  • Modul de execuție trebuie să fie foarte intens. Dacă simți că nu ai nevoie de cele 10 sec. de pauză, înseamnă că nu execuți exercițiul la intensitate maximă;
  • În pauză, nu face altă activitate (mers, etc.). Pur și simplu, odihnește-te;
  • Înainte de începerea antrenamentului, încălzește-te foarte bine. Este recomandat să faci 5 min. de antrenament cardiovascular la intensitate ridicată;
  • După terminarea antrenamentului, fă 5 min. de antrenament cardiovascular la intensitate ușoară;
  • La primul antrenament, execută 2 exerciții. Dacă simți că poți, la următorul antrenament mai adaugă un exercițiu și tot așa. Dacă dorești să te ferești de accidentări, crește numărul exercițiilor treptat;
  • În antrenamentul Tabata, nu cantitatea contează, ci calitatea. Nu trebuie să faci 10 exerciții / antrenament pentru a avea rezultate. Mai bine faci 5, dar la intensitate maximă;
  • Ca începător, este recomandat să începi cu 4 serii / exercițiu (2 min.), pentru ca, treptat, să ajungi la 8 serii (4 min.);
  • Dacă suferi de hipertensiune sau afecțiuni ale inimii, acest antrenament nu îți este recomandat. Poți încerca antrenamentele clasice cardiovasculare, având grijă să menții pulsul la limitele normale. Totuși, dacă vrei neapărat să faci antrenamentul Tabata, fă 15 minute de antrenament la intensitate moderată înainte și după antrenamentul propriu-zis și modifică puțin timpii: execută un exercițiu la intensitate moderată timp de 20 sec. și fă o pauză activă de 40 sec.

Exerciții potrivite pentru Tabata

Iată 2 tipuri de antrenamente Tabata:

 

Articol preluat din : Fitness-nutritie.ro