Beneficiile alergarii pe loc

Alergarea este una dintre activitățile cele mai benefice pentru organismul uman. Cercetările au demonstrat că este extrem de eficientă în prevenirea bolilor de inimă, diabet, osteoporoză, obezitate și cancer. De asemenea, alergarea poate lupta împotriva depresiei, stresului și, în același timp, poate ajuta la menținerea musculaturii tonifiate și la îmbunătățirea rezistenței fizice.

Conceptul de alergare pe loc este relativ nou. Acesta a apărut din cauza lipsei de timp și a condițiilor meteo nefavorabile. Desigur, nu se poate compara cu alergarea clasică, dar totuși, alergarea pe loc are o mulțime de beneficii:

Siguranță

Este una dintre cele mai sigure activități sportive. Riscul de accidentare este foarte mic, atâta timp cât suprafața pe care alergi este, la rândul ei, sigură. În plus, atunci când obosești, trebuie doar să te oprești, să aștepți să-ți revii, apoi să continui. Este mult mai sigură decât o bandă de alergat sau un teren accidentat / alunecos din natură.

Simplitate

Dacă vrei să alergi pe loc nu ai nevoie de echipament special sau de antrenamente anterioare. Fie că este vorba de dormitor, sufragerie, garaj sau chiar biroul de la serviciu, alergarea pe loc va fi întotdeauna o activitate ușor de practicat și care va necesita un spațiu foarte mic.

Costuri inexistente

După cum am spus mai sus, nu ai nevoi nevoie de aparate sau echipamente speciale, sau de abonament la o sală de fitness, poți, pur și simplu, să alergi în picioarele goale, în casă. Nimic nu este mai ieftin!

Arde multe calorii

Poate nu-ți vine să crezi, dar alergarea pe loc este foarte eficientă atunci când vine vorba de arderea caloriilor. Dacă alergi pe loc 15 minute, vei arde aproximativ 144 kcal. Fă asta de 3 ori pe zi și vei arde în total 432 kcal. În 31 de zile vei ajunge să arzi 13392 kcal., adică aproape 2 kg. de grăsime. Sună bine, nu-i așa?

 

Articol preluat din : Fitness-nutritie.ro