Monthly Archives January 2014

Beneficiile miraculoase ale usturoiului asupra sanatatii

Este cea mai studiată plantă medicinală din lume. Nu, nu este o glumă! Numai în ultimii 15 ani s-au făcut nu mai puțin de 200 de cercetări clinice și de laborator, despre efectele sale terapeutice, record neatins de nicio altă plantă medicinală de pe glob.

Este adevărat, îl cunoaștem mai degrabă ca aliment, însă virtuțile sale gastronomice pălesc în fata uluitoarelor sale aplicații în medicină. Ce-i drept, usturoiul are și un blazon de apărat, el fiind menționat pentru prima oară într-un tratat medical sanscrit, cu 5000 de ani în urmă. Comparați cele 5 milenii de recunoaștere oficială a usturoiului ca medicament, cu cei 10-15 ani, cât este durata de viață a hapurilor chimice contemporane, ca să vă dați seama de valoarea remediului despre care vom vorbi în acest articol...

Read More

Motive importante pentru a practica fitness-ul

Interesul oamenilor pentru sănătate și fitness este din ce în ce mai mare, astfel încât fitness-ul este unul dintre cele mai populare și mai practicate sporturi, atât în România, cât și în restul țărilor. Fie că sunt începători, “veterani” sau sportivi de performanță, toți cei care intră în sala de fitness au un singur scop, să evolueze, să se autodepășească, să fie mai buni!

Dacă nu practici acest sport, noi vrem să te “corupem” și pentru asta îți vom prezenta cele mai importante motive pentru care fitness-ul ar trebui să facă parte din viața ta.
Nu contează ce/cine ești

După cum am spus mai sus, toți suntem în sala de fitness pentru același scop. Aici, doar asta contează! Nu contează dacă ai un Mercedes sau o simplă bicicletă...

Read More

Beneficiile alergarii pe loc

Alergarea este una dintre activitățile cele mai benefice pentru organismul uman. Cercetările au demonstrat că este extrem de eficientă în prevenirea bolilor de inimă, diabet, osteoporoză, obezitate și cancer. De asemenea, alergarea poate lupta împotriva depresiei, stresului și, în același timp, poate ajuta la menținerea musculaturii tonifiate și la îmbunătățirea rezistenței fizice.

Conceptul de alergare pe loc este relativ nou. Acesta a apărut din cauza lipsei de timp și a condițiilor meteo nefavorabile. Desigur, nu se poate compara cu alergarea clasică, dar totuși, alergarea pe loc are o mulțime de beneficii:

Siguranță

Este una dintre cele mai sigure activități sportive...

Read More

Slabeste sanatos cu dieta celor 3 ore!

Ți-a fost imposibil să te abții de la bunătățile pregătite de sărbători. Ce-i de făcut? Apelezi la soluția de urgență – dieta celor 3 ore.

Cum funcționează

Acest program de slăbit a fost inițiat de către Jorge Cruise, un cunoscut antrenor de fitness, iar secretul scăderii în greutate în mod sănătos constă în stimularea metabolismului. Pentru ca dieta să funcționeze este necesar să mănânci din 3 în 3 ore și să alternezi cele 3 mese principale cu 3 gustări.

Micul dejun trebuie luat la o oră după ce te-ai trezit, iar cina-cu 3 ore înainte de culcare...

Read More

Remedii foarte eficiente pentru vergeturi.

Vergeturile sunt leziuni (linii subțiri) care apar ca rezultat al deteriorării și ruperii fibrelor elastice din piele. Dacă sunt afectate toate straturile pielii, niciun tratament nu le va putea face să dispară, ci doar să le amelioreze aspectul. Dar, dacă acestea au apărut destul de recent și doar epiderma este afectată, sunt șanse mari să le poți face să dispară.

Cauzele principale ale apariției vergeturilor sunt dilatarea bruscă a pielii (la pubertate, la femeile însărcinate sau la persoanele care se îngrașă rapid cu câteva kg.), sau grăsimea în exces (obezitatea). De asemenea, vergeturile pot apărea din cauza dietei dezechilibrate, stresului, lipsei hidratării pielii dar și pe fond genetic (dacă mama ta are vergeturi, sunt șanse mari să ai și tu)...

Read More

Beneficiile miraculoase ale busuiocului asupra sanatatii

Busuiocul este o plantă originară din India, cunoscută și folosită încă din urmă cu trei milenii și care s-a bucurat de o răspândire rapidă în toată lumea. La indieni, despre busuioc se spune că este planta lui Krishna și a lui Vishnu, iar bunii hinduși nu se duc la culcare fără o rămurică de busuioc pusă pe piept, menită să îi ducă în timpul somnului pe tărâmurile paradisiace. La români și mai târziu la italieni, busuiocul era considerat iarba dragostei și a fertilității, înflorirea lui fiind celebrată prin serbări și prin adevărate ritualuri. La greci și în aproape toate țările creștin-ortodoxe, busuiocul are aproape aceleași semnificatii ca și în India, fiind considerat plantă sacră...

Read More

Cele mai bune plante si alimente pentru scadearea colesterolului

Cu un nivel ridicat al colesterolului „rău“ (LDL) se pot confrunta atât vârstnicii, cât şi tinerii. Greutatea corporală nu este un indice al colesterolului crescut. Cauzele nivelului ridicat de LDL sunt stresul, moştenirea genetică şi alimentaţia dezechilibrată.

Ace de pin şi măceşe

Ai nevoie de 10 linguri de ace de pin, 5 linguri de măceş, 1,5 l apă rece. Amestecă toate ingredientele, pune-le la foc într-un vas emailat şi lasă-le să fiarbă 10 minute. După aceea, înfăşoară cratiţa cu o pătură şi lasă plantele la infuzat peste noapte. Dimineaţa, strecoară amestecul şi bea-l pe tot pe parcursul zilei. Această cură se ţine 4 luni.

Propolis şi păducel

Ai nevoie de tinctură de păducel şi tinctură de propolis pe care le amesteci în proporţie de 1:1...

Read More

6 principii esentiale despre metabolism

Metabolismul este suma totală a tuturor modificărilor chimice și fiziologice care au loc în cadrul corpului uman. Acesta include transformarea alimentelor în energie, creșterea și repararea țesutului osos și muscular, precum și crearea de enzime și hormoni.

1. Stocarea grăsimii este un mecanism de supraviețuire natural

Capacitatea organismului de a stoca grăsime eficient a început ca un mecanism de supraviețuire atunci când strămoșii noștri erau vânători. Până la dezvoltarea agriculturii de acum zece mii de ani, ființele umane trăiau într-un mediu înconjurător care nu dispunea de resurse rapide și facile de hrană. Primii oameni aveau nevoie de tot felul de mijloace fizice pentru a stoca energie, astfel încât acestea să poată desfășura munca istovitoare de vânătoare...

Read More

Ghidul culturistilor incepatori

Scopul fiecărui culturist este construcția rapidă și de calitate a masei musculare. În vederea atingerii acestui deziderat trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții:

  • efectuarea de antrenamente foarte intense;
  • acordarea unui timp suficient de refacere între antrenamente;
  • un aport caloric suficient bazat pe o varietate de principii alimentare, vitamine și minerale: glucide, proteine, lipide, apă, etc.

Suplimentele alimentare vor contribui, de asemenea, la satisfacerea necesarului zilnic energetic, care să asigure creșterea masei musculare.

Asigurarea unui nivel ridicat de hormoni, în special de testosteron, insulină, hormon de creștere, factor de creștere al insulinei, IGF1, va avea ca rezultat:

  • refacerea rapidă după efort;
  • creșterea potențialului de asigurare...
Read More

Abonament Aerobic/Fitness Club Arena + sauna + bonsuri!

Detalii promotie

Acum in incinta Stadionului Cluj Arena te poti bucura de o noua oferta de la Fitness Club Arena Cluj!

Ai grija de corpul tau si de felul in care arati! Alege sa fii sanatos, alege sa faci miscare in fiecare zi!

Oferta include:

  • Abonament 12 intrari / luna la alegere dintre: Tae Bo,  Zumba, Aerobic Dance, Step Aerobic, Fitball
  • Acces la pista interioara si exterioara de alergare
  • Sauna 10 intrari/luna

 

  • + Bonus: Fitness si Bodybuilding 10 intrari /  luna
  • + Bonus: Program personalizat de fitness-bodybuilding
  • + Bonus: Consiliere nutritionala si regim alimentar recomandat

Termeni voucher

  • Poti comanda oricate vouchere doresti, unul pentru tine, restul pentru a le face cadou!
  • Oferta este adresata exclusiv doamnelor si domnisoarelor!
  • Pentru programari suna la unul din nu...
Read More