Monthly Archives November 2013

Numarul optim de serii pe grupa

Puțină atenție acum la început, ca să pornim cu dreptul. Exemplu concret: ai 1.000 de bile care se pot desface, numerotate în interior, diferit, cu numere de la 1 la 1.000. Ele sunt puse într-un șir crescător, conform numărului din interior. Se cere o metodă/algoritm de găsire cât mai rapidă a unui număr, prin desfacerea a cât mai puține bile. Evident, bilele sunt opace, ca să nu vezi ce număr e în interior.

Un copil s-ar apuca să desfacă pe rând bilele, începând de la un capăt. Și, depinzând de noroc, o găsește mai repede sau mai târziu. Noi, pentru că suntem mai inteligenți, facem altfel: desfacem bila de la jumătatea intervalului. În exemplul de mai sus, să zicem că ne cere să găsim numărul 333. Desfacem bila din mijlocul șirului de 1...

Read More

Trisarea in alimentatia sportivului

Așa cum există principiul de trișare în antrenament și care, folosit cu inteligență, oferă noi creșteri de masă musculară și depășirea unor praguri, la fel există și pentru alimentație.

Trișarea, după cum poate știi, poate să-ți dea peste cap programul nutrițional. Să bagi în tine pizza, hamburgeri, înghețată, prăjituri, plăcintă etc. într-o zi îți poate ruina munca depusă la sală. Iar o zi de trișare completă poate duce la o alta și tot așa. Roma nu a fost construită într-o zi și, la fel, nici corpul tău, însă cu siguranță că poate fi distrus la fel de repede.

La prima vedere, numai lucruri negative. Dar există și reversul. Câteodată, trișarea îți poate maximiza progresele. De exemplu, poți consuma grăsimi și zahar...

Read More

Am extins sala de fitness!

Pentru a va putea antrena cat mai bine si mai productiv am extins sala de fitness. Iata mai jos cateva imagini cu noua zona “Cardio” cu aparatura performanta pentru antrenamentul dumneavoastra.

 

Noua zona pentru antrenamentele “Cardio” este mult mai frumoasa si este separata de celelalte zone de antrenament pentru o ambianta mai placuta.

Benzi de alergare, biciclete sau steppere sunt gata pentru a va ajuta la indeplinirea obiectivelor dumneavoastra sportive :

 

 

 

 

 

1382912_227878490713086_895505065_n

1422547_227878537379748_1047442627_n

524695_227878560713079_201707344_n

Read More

Antrenament cardio pentru abdominali puternici si definiti

Toată lumea își dorește un abdomen plat, lucrat și puternic. Din păcate, nu este foarte ușor de obținut.Chiar dacă ai o condiție fizică foarte bună, poți să nu ai un 6-pack vizibil, deoarece grăsimea are “prostul obicei” să se acumuleze chiar în acea zonă. Poți face chiar și 1.000 de abdomene în fiecare zi, dar 6-pack-ul tot nu va fi vizibil. Cea mai bună metodă pentru a-ți scoate la iveală pătrățelele este să faci antrenamente cardiovasculare (și nu numai) intense și să urmezi o dietă variată, hipocalorică.

Este adevărat că alergatul, mersul pe bicicletă, înotul sau dansul te pot ajuta să slăbești, dar aceste activități nu sunt cele mai bune în procesul de slăbire...

Read More